1️⃣🟢 𝘾𝙚𝙩𝙖𝙩𝙚𝙖 𝙍𝙖𝙨𝙣𝙤𝙫, simbolul orașului
nostru – a început scanarea 3 D. Găsiți aici https://transilvania365.ro/exclusiv-cetatea-rasnov…/ mai multe informații despre Cetate, scanare, bani, termen previzionat pentru deschidere. De asemenea, în special pentru Cetate, am propus Consiliului Local Râșnov contractarea unui împrumut. Am inițiat o întâlnire cu reprezentanții partidelor din CL Râșnov în care, alături de directorul economic și administratorul public, am explicat mecanismul.
2️⃣🟢 𝙀𝙭𝙩𝙞𝙣𝙙𝙚𝙧𝙚𝙖 𝙧𝙚𝙩𝙚𝙞 𝙙𝙚 𝙖𝙥𝙖 𝙨𝙞 𝙘𝙖𝙣𝙖𝙡𝙞𝙯𝙖𝙧𝙚 𝙞𝙣 𝙯𝙤𝙣𝙖 𝙂𝙡𝙖𝙟𝙚𝙧𝙞𝙚 – am depus documentația la Agenția de Protecție a Mediului (APM) si DSP, ne-au fost solicitate clarificări pe care le depunem luni sau marți. E vorba de lucrările care vor avea loc în fondul forestier (noi va trebui să scoatem o suprafață de până la 1 ha din fond forestier). De asemenea ne-au mai fost cerute clarificări de la Parcul Național Bucegi.
3️⃣🟢 𝙋𝙧𝙤𝙞𝙚𝙘𝙩𝙪𝙡 𝙙𝙚 𝙨𝙞𝙨𝙩𝙚𝙢𝙖𝙩𝙞𝙯𝙖𝙧𝙚 𝙖 𝙘𝙖𝙧𝙩𝙞𝙚𝙧𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙋𝙧𝙞𝙢𝙖𝙫𝙚𝙧𝙞𝙞 – voi certifica săptămâna viitoare amplasamentul și tabelul centralizator al imobilelor afectate de expropriere.
4️⃣🟢 𝙎𝙩𝙧𝙖𝙙𝙖 𝘾𝙧𝙞𝙯𝙖𝙣𝙩𝙚𝙢𝙚𝙡𝙤𝙧 – la rectificare (joia viitoare) vom prevedea bani pentru actualizarea DALI și PT pentru lucrările de iluminat public stradal și curenți slabi pe care le vom executa noi, anul acesta. După ce va aproba Consiliul Locale rectificarea, vom achiziționa aceste documentații care stau la baza execuției.
5️⃣🟢 𝘼𝙨𝙩𝙚𝙧𝙣𝙚𝙧𝙚 𝙙𝙚 𝙖𝙨𝙛𝙖𝙡𝙩 𝙛𝙧𝙚𝙯𝙖𝙩 𝙥𝙚 𝙨𝙩𝙧𝙖𝙯𝙞𝙡𝙚 𝙥𝙞𝙚𝙩𝙧𝙪𝙞𝙩𝙚 – am inceput de luni să așternem asfalt frezat pe străzile din cartierul Predeal. Vom continua și săptămâna viitoare tot acolo până terminăm.
6️⃣🟢 𝙄𝙡𝙪𝙢𝙞𝙣𝙖𝙩 𝙨𝙩𝙧𝙖𝙙𝙖𝙡 𝙨𝙩𝙧𝙖𝙯𝙞𝙡𝙚 𝙎𝙩𝙚𝙟𝙖𝙧𝙪𝙡𝙪𝙞, 𝙁𝙖𝙜𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙨𝙞 𝘼𝙡𝙪𝙣𝙪𝙡𝙪𝙞– vom aproba în ședința de Consiliu Local de săptămâna viitoare Studiul de Fezabilitate pentru cele 3 străzi.
7️⃣🟢 𝙇𝙤𝙘 𝙙𝙚 𝙟𝙤𝙖𝙘𝙖 𝙂𝙡𝙖𝙙𝙞𝙤𝙡𝙚𝙡𝙤𝙧 – am vizualizat propunerea definitivă, avem un cost estimativ pentru echipamentele de joacă și unul pentru amenajare.
8️⃣🟢 𝙈𝙤𝙙𝙚𝙧𝙣𝙞𝙯𝙖𝙧𝙚𝙖 𝙃𝙖𝙡𝙩𝙚𝙞 𝙍𝙤𝙢𝙖𝙘𝙧𝙞𝙡 – Astăzi, la ora 10.30 am susținut la București proiectul modernizării haltei din Râșnov în fața membrilor Comisiei Tehnico-Economice a CFR SA. Proiectul a fost votat în unanimitate și trece la ultimul stadiu înainte să începem să ne apucăm de treabă: aprobarea proiectului în CA al CFR SA zilele următoare.
9️⃣🟢 𝙀𝙡𝙖𝙗𝙤𝙧𝙖𝙧𝙚 𝙋𝙐𝙂 𝙨𝙞 𝙋𝙐𝙕 𝘾𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 – am semnat Acordul de Asociere cu Agenția Metropolitană Brașov, am alocat o parte din bani la această rectificare, urmând ca după ce va fi aprobată de Consiliul Local să plătim prima tranșă din acord.
1️⃣0️⃣🟢 Primăria Râșnov a achiziționat 6.000 metri de gard electric. Ocolul Silvic Râșnov l-a montat deja pe o lungime de 1.300 de metri (Valea Popii – Valea Cetății și Nicolae Bălcescu – Școala Nr. 2). Azi s-a încheiat montarea altor 1.300 de metri pe traseul Nicolae Bălcescu – Gheorghe Lazăr – Promenadă). 𝙄𝙣 𝙢𝙤𝙢𝙚𝙣𝙩𝙪𝙡 𝙙𝙚 𝙛𝙖𝙩𝙖, 𝙤𝙧𝙖𝙨𝙪𝙡 𝙍𝙖𝙨𝙣𝙤𝙫 𝙖𝙧𝙚 𝙖𝙥𝙧𝙤𝙭𝙞𝙢𝙖𝙩𝙞𝙫 2️⃣.6️⃣0️⃣0️⃣ 𝙙𝙚 𝙢𝙚𝙩𝙧𝙞 𝙡𝙞𝙣𝙞𝙖𝙧𝙞 𝙙𝙚 𝙜𝙖𝙧𝙙 𝙚𝙡𝙚𝙘𝙩𝙧𝙞𝙘 𝙛𝙪𝙣𝙘𝙩𝙞𝙤𝙣𝙖𝙡.
Săptămâna viitoare, dacă vremea ține cu noi, ne-am propus să montăm între Școala 2 și Valea Cetății.
1️⃣1️⃣🟢 De luni am început execuția lucrarii prin care ne propunem sa 𝙨𝙘𝙝𝙞𝙢𝙗𝙖𝙢 𝙥𝙡𝙖𝙩𝙛𝙤𝙧𝙢𝙖 𝙡𝙞𝙛𝙩𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙘𝙪 𝙘𝙧𝙚𝙢𝙖𝙡𝙞𝙚𝙧𝙖 care urcă spre Cetate. Mulțumesc, Brezean Dorin !
1️⃣2️⃣🟢 𝙈𝙤𝙙𝙚𝙧𝙣𝙞𝙯𝙖𝙧𝙚, 𝙚𝙭𝙩𝙞𝙣𝙙𝙚𝙧𝙚 𝙨𝙞 𝙚𝙛𝙞𝙘𝙞𝙚𝙣𝙩𝙞𝙯𝙖𝙧𝙚 𝙚𝙣𝙚𝙧𝙜𝙚𝙩𝙞𝙘𝙖 𝙖 𝙂𝙧𝙖𝙙𝙞𝙣𝙞𝙩𝙚𝙞 𝙙𝙚 𝙘𝙤𝙥𝙞𝙞 𝙉𝙍. 3 𝙙𝙞𝙣 𝙄𝙇 𝘾𝙖𝙧𝙖𝙜𝙞𝙖𝙡𝙚 – la începutul săptămânii vom primi expertiza tehnică.
1️⃣3️⃣🟢 𝘿𝙤𝙘𝙪𝙢𝙚𝙣𝙩𝙖𝙩𝙞𝙚 𝙘𝙖𝙙𝙖𝙨𝙩𝙧𝙖𝙡𝙖 𝙙𝙚 𝙥𝙧𝙞𝙢𝙖 𝙞𝙣𝙨𝙘𝙧𝙞𝙚𝙧𝙚 𝙖𝙛𝙚𝙧𝙚𝙣𝙩 𝙞𝙢𝙤𝙗𝙞𝙡𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙨𝙞𝙩𝙪𝙖𝙩 𝙞𝙣 𝙋𝙞𝙖𝙩𝙖 𝙄𝙣𝙙𝙪𝙨𝙩𝙧𝙞𝙚𝙞 – intabulăm imobilele aparținând orașului din Piața Industriei. Le vom aproba in ședința de CL de joi.
1️⃣4️⃣🟢 𝘿𝙤𝙘𝙪𝙢𝙚𝙣𝙩𝙖𝙩𝙞𝙚 𝙘𝙖𝙙𝙖𝙨𝙩𝙧𝙖𝙡𝙖 𝙙𝙚 𝙥𝙧𝙞𝙢𝙖 𝙞𝙣𝙨𝙘𝙧𝙞𝙚𝙧𝙚 𝙖𝙛𝙚𝙧𝙚𝙣𝙩 spatiilor verzi din fața și spatele blocurilor din I.L. Caragiale , din cartierul Romacril și din cartierul Centru Nord vor fi intabulate. Vom aproba documentația în ședința de CL de joi.
Week-end plăcut să aveți!
Horia Motrescu, primarul Râșnovului : Stadiul câtorva proiecte la care lucrăm
