Populație : 4360 👥

-6.5 C
Gura Cornei
sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Abrudbánya | Altenburg| Colonia Auraria Maior
Județul Alba

Festivalul Sighişoara Medievală ar putea avea loc în 26 – 28 iulie, dacă va fi aprobat de consilierii locali

Must read

Primarul municipiului Sighişoara, Iulian Sîrbu, a anunţat, miercuri, că ediţia a XXIX-a a Festivalului Sighişoara Medievală ar urma să se desfăşoare în perioada 26 – 28 iulie în acest an, dacă proiectul de hotărâre va fi adoptat săptămâna viitoare în Consiliul Local, transmite Agerpres.

„Cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală ar urma să aibă loc în perioada 26 – 28 iulie 2024. Îmi doresc ca atât locuitorii Sighişoarei, cât şi turiştii, cu toţii să ne bucurăm de o nouă ediţie a Festivalului, într-un cadru medieval autentic. Este un eveniment emblematic pentru Sighişoara. Ca să se înţeleagă paşii ce trebuie urmaţi până să avem efectiv evenimentul, trebuie să ştiţi că după aprobarea Bugetului, proiectul privind organizarea Festivalului Medieval a fost în consultare publică 30 de zile lucrătoare, iar săptămâna viitoare va fi pe ordinea de zi a Consiliului Local. Ulterior, dacă evenimentul va fi aprobat, urmează licitaţia publică şi abia apoi evenimentul în sine. Am încredere că, la final de iulie, ne vom revedea în Cetate la Festivalul Medieval”, a afirmat Iulian Sîrbu, într-o postare pe Facebook.

mai mult la :

/www.g4media.ro/festivalul-sighisoara-medievala-ar-putea-avea-loc-in-26-28-iulie-daca-va-fi-aprobat-de-consilierii-locali.html

 

 

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Abrud | Abrudbánya | Großschlatten | Alba

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura